(dacă vrei să citeşti cronologic, începe de la coadă:)
P.S.
Trofeul fair-play merge la Vali Bogdan, inginerul de sunet, care a fost uitat de şeful de la Speranţa când şi-a prezentat echipa, şi deşi toţi îl îndemnam să-i ia puţin „ma”-ul la amnezic, a rezistat ridicând din umeri… Mai apoi a primit mulţumirile cuvenite chiar din partea prezentatorilor alături de SanoVita, Remus Benţa & alţii.
POST-DATE, 18 aprilie, 13:10
şi iată că n-am mai scris… Veţi înţelege imediat de ce…
Rămăsesem la devoţional… După devoţional au urmat câteva gustări din ce a servit juriul în materie de artă muzicală şi literară. Aş spune că n-a fost cine ştie ce cu unele excepţii. Încă n-am apucat nici eu să văd imaginile cu producţiile vizuale, aşa că aici nu mă pronunţ. Dar vom ataşa un colaj de fotografii şi le voi vedea şi eu în premieră. Cele câteva filmuleţe prezentate au fost drăguţe, în schimb cel neprezentat care a fost postat azi pe site e fain de tot:)
Ocupaţia mea de bază între 9 şi 14 a fost să citesc chat-ul aşa că am mai pierdut din ce s-a întâmplat pe scenă sau între timp am uitat că nu îmi aduc aminte mare lucru. După masa de prânz care a fost ok a început stresul adevărat. În primul rând cu sunetul. Deşi Vali Bogdan avea o masă de mixaj cât o orgă cu tuburi, am impresia că era plină de pureci că sunetul ieşea aiurea de tot din ea. Am sperat că prin cablurile alea trans-oceanice dintre mixer şi camerele de la Speranţa e mai ok, dar cruntă ne fu dezamăgirea. A lor şi mai cruntă că s-au trezit după ce a început concertul.
În pauză am fost preţ de jumătate de oră la workshop-ul de muzică. Unde Jozsef Horvath şi George Natzis dădeau sfaturi grupurilor care cântau. Aveai senzaţia că eşti la un antrenament cu Mourinho. Grupurile pe care le-am prins au fost Xsara şi Menorah. Alegeţi voi care-i Inter şi care Real Madrid.
Uimitor că tocmai Xsara care a cântat foarte bine la workshop a avut dificultăţi serioase la concert. Cred că nu se auzeau, că nu doar ele au păţit-o. Au avut probleme şi o altă formaţie de fete şi spaniolii. Nu Real Madrid, ci tipii ăia care au repetat în blugi scurţi (ce rău sunt:). Dacă tot suntem la concert, preferinţele mele au fost cam aşa: Noblesse cu piesa „I will pray for you”, Alexandra Crişan, corul AMiCUS Naţional şi corul AMiCUS Cluj în special cu „Tatăl nostru”.
Cu sunetul am optat pentru varianta cu microfonul camerei şi cred că a fost ok. Auzeai cu adevărat live! Numai că problemele nu s-au încheiat. Am avut probleme şi cu netul. Hotelul avea net de la rds pe care-l trimitea la câteva router-e de la etajele recepţiei şi a sălilor. Dacă vineri şi dimineaţă mergea cu 2-3 mega download-ul iar upload-ul cu peste 4, spre seară lucrurile s-au complicat. Eu nu reuşeam să văd mai nimic din chat că se tot bloca cât despre video nici nu îl porneam, iar transmisia s-a întrerupt de 2 ori acolo iar acasă la oameni de nşpe mii de ori. Mare păcat! Cred că din cei 800 de oameni unici în ziua aia cei 300 care ne-au urmărit au avut răbdare de fier.
În paranteză fie spus, mi-au plăcut mult şi prezentatorii concertului, mai ales că Mădălina e din conferinţa noastră.
După concert ne-am dus pe un deal din apropiere şi am lansat nişte lampioane. Căutaţi pe net să vedeţi despre ce e vorba. Pe scurt, sunt nişte saci de hârtie translucidă cu fundul în sus iar la gură (dedesupt) pe două sârme în X se pune o lumânare care odată aprinsă încălzeşte aerul, iar aerul cald ridică lampionul care îşi ia zborul creând impresia unui mini-balon colorat. Iar când sunt 150 de astfel de baloane ai o impresie asemănătoare cu cele din filmele unde chinezii pun mini-plute pe Gange. Ceva unic! Care costă… 10 lei bucata şi pericolul să se ia poliţia de tine! Aşa că nu mă poziţionez în tabăra celor cu critica preţului evenimentului. De 50 de lei ai fost la un concert, ai mâncat de prânz, ai primit o plasă cu lucruşoare-amintiri… Dacă n-aveai bani de cazare în hotel puteai să-ţi cauţi altundeva mai ieftin. Doar să vrei! Poate acum am supărat pe cineva:)
După lampioane, am dus-o pe Elis (da, aceeaşi) să-şi lase ţinuta obligatorie (pantofii cui) şi urma să ne petrecem seara/noaptea cu amicus-ii din Timişoara. Pentru că ne-a apucat şi foamea am hotărât să comandăm ceva că deja totul era închis în oraş. În timp ce nenea Coman îşi făcea show-ul lângă noi, am reuşit pe la 12 să încropim comanda pentru pizzeria Presto. Care pizzerie nu mai primea comenzi! Aşa că încă aproape o oră am căutat pizzerii care să ia comanda şi să nu ne usuce de bani. Ne-au promis că într-o oră vom avea pizza şi chiar dacă ora la ei e mai lungă cu vreo 15 minute, la 2, ca domnii, eram cu bucăţile în dinţi sau invers. Am mai discutat puţin despre viaţa lui Vlad de după 8 mai (nuntă), despre pianistul meu preferat (Eusebiu) şi despre alte lucruri pe care e bine să nu le amintesc. La câteva minute după 4 eram în pat, nu şi gaşca lui Coman şi o alta din faţa uşii noastre.
Trezirea mi-a dat-o Norel Iacob, dar am luat-o ca un semn că e timpul să ne adunăm catrafusele. Roxana era deja gata, şi la ora 11 eram mai aproape de Oradea şi casă. Am discutat pe drum despre filme şi muzică, iar apoi a discutat muzica cu noi.
N-am o încheiere mai bună decât ce a spus Robert (Mandache) înainte să ne despărţim: „Deşi poate nu tot ce am auzit în materie de muzică e pe gustul meu, cred că a fost cel mai bun eveniment organizat în ultima perioadă”. Felicitări, AMiCUS Cluj şi mulţumim!
UPDATE – 10:05
A, am uitat să spun că fiecare participant are o foaie A4 cu 35 de provocări. Trebuie să găsească 35 de persoane după cerinţe, să le scrie numele în căsuţa cerinţei şi să le ia şi amprenta. Cerinţele sunt de genul: să găsească câte o persoană din 11 filiale AMiCUS , una fără cont Facebook, una cu acelaşi număr de pantofi, una vorbitoare de limba maghiară, una mai înaltă de 1,90 m, două persoane care ar putea primi titlul de miss şi mister, una cu cel puţin doi câini, una care n-a mâncat niciodată carne, una care este pentru prima dată în Cluj, una care nu ştie să înoate, una care a dat like la pagina de facebook al atelierului, una care n-are televizor şi una care nu zâmbeşte… Mai sunt şi altele… După completare, se pune într-o urnă şi prin extragere se va acorda un „super-premiu”…
UPDATE – 16 aprilie 2011, 9:35
După vocalizele celor din corul mare AMiCUS, a fost şi late night concert. Senzaţia mea a fost că a fost cam… late. Adevărul e că au fost mulţi în sală chiar dacă unii nu aveau cazare la hotel. Formaţiile au fost ok dar parcă atmosfera n-a fost prea electrizantă.
După 12 noaptea ne-am târât spre camera 216, care nu dormea, ci ne-a pregătit o surpriză. Uşa nu mai răspundea la cartelă. Aşa că am făcut 5-6 ture până jos la recepţie şi cei de acolo sus la camera noastră. Dar am dormit şi noi vreo 6 ore…
Da, şi breakfast… Ghiceam azi dimineaţă cu Vlad ce vom primi la masă… Am cam nimerit cu previziunile în afară de un mini-croissant. Am completat pentru cealaltă jumătate de… măsele cu ce am prevăzut la Carrefour.
Acum suntem la devoţionalul lui Beniamin Stan, capelanul Institutului Teologic. Urmează să vedem azi creaţiile. Keep in touch!
15 aprilie 2011, ora 21:50
10:00 – ora programată pentru plecarea din Timişoara. Pe la 22 în seara dinainte ne găsisem al treilea pasager la maşină în persoana Roxanei, iar dimineaţă la 8 dimineaţă a apărut şi al patrulea, Alma.
11:00 – ora la care am ieşit din Timişoara. La 10 încă mă aştepta musli-ul pe masă, iar Vlad tocmai scăpase de… frizer. şi ca nişte gentlemani am traversat oraşul după fete… Aşa că din start am plecat cu o oră întârziere…
La 12 eram deja la Făget, apoi jale în Deva pe centură… Vlad îşi pregătea piciorul drept pentru autostradă… care are doar 30 km adică un sfert de oră… Apoi ne-am oprit să mâncăm la Polus (că până mâine dimineaţă e timp lung) şi să luăm nişte apă. Asta pentru că deşi fetele mă asigurau că la hotel voi primi şi şlapi sunase echipa care ajunsese că nu e apă de băut. Carrefour-ul la secţiunea şlapi n-avea decât tălpici, aşa că am apucat apa şi hai la hotel. Care hotel era după un colţ şi ora era 17 trecut.
17 însemna o oră de întârziere şi aici, dar ştiţi cum e cu socoteala de acasă. După câteva formalităţi, iată-ne în cameră. A, şi ne-am întâlnit cu Elis… Da, ştiu că o ştiţi! Ne-am dus în cameră, unde am dat de nişte paturi de un metru înălţime, telefon în baie şi oglindă care-mi măreşte barba. După un duş am coborât să ne instalăm.
Am vorbit puţin cu Radu Bompa, preşedintele AMiCUS de la Cluj, cel care de un an tot organizează cu alţii ce vom trăi noi aici două zile, şi apoi câţiva studenţi de prin conferinţa Banat şi nu numai.
Ne-am mutat în sală unde deja cântă o mini-orchestră… A început şi programul. Eu vă spun ce mi-a plăcut până acum… Mi-a plăcut piesa cântată de corul din Cluj „Tatăl Nostru” şi de dirijoarea lor care ne-a învăţat imnul festivalului. şi îmi place că suntem urmăriţi de 172 de viewers. Revin mai târziu! Să vedem câţi vor fi la late night concert:) A, şi îmi place decorul…
Oh man! Scrii asa pe-ntelesul tinerilor. I like it! Esti bun de capelan 😛
Pavel, din păcate pentru CV-ul meu și din fericire pentru AMiCUS, sunt alţii și mai buni:)
Erik,
Pavel vorbea despre a fi capelan in cadrul Serviciului Umanitar pentru Penitenciare!!!
Eu, cel putin, asa am inteles 🙂
Păi dacă e așa le voi spune să te caute când iasă de sub tutela mea;)